Odată o casă anume se împânzi de şoareci. într-o zi pisica dădu peste casa cu pricina şi începu să vâneze şoricimea de la mic la mare. în fiecare zi nimicea tot mai mulţi şi mai mulţi, aşa că şoarecii îşi puseră gând să nu mai iasă deloc din găurile lor. Pisica era necăjită – nu mai erau şoareci de prins şi adesea rămâ­nea flămândă. Se gândi cât se gândi şi, în sfârşit, puse la cale un vicleşug.

Urcă până în dreptul unei agăţători de lemn şi, stând acolo atârnată, făcea pe moarta. Curioşi, şoarecii ieşiră din vizuinile lor şi atunci pisica cea isteaţă sări peste ei şi ucise o mulţime. Mulţumită de izbânda ei, şireata hotărî să mai pună la cale o păcăleală.

A doua zi se tăvăli prin făină până se făcu albă, urcă pe nişte saci şi rămase nemişcată pe ei, prefăcându-se că este şi ea un sac din grămadă. Şoarecii ieşiră din nou din găurile lor, dar unul din ei, mai bătrân şi mai înţelept, recunoscu pisica şi-i opri pe ceilalţi. Apoi îi zise viclenei: „Dragă doamnă, chiar de te-ai preface în făină curată, tot nu ne-am apropia de tine!"

morala: tot păţitu-i priceput.

Un lup trecea odată pe lângă un râu când văzu pe mal un miel care-şi potolea setea. Găsi că n-ar fi rău să se înfrupte din-tr-o carne fragedă şi porni spre miel, lingându-se pe bot. „Cum îndrăzneşti să bei din apa mea?" strigă lupul, căutându-i mielului pricină.

Surprins, mielul îi răspunse: „Nu cred că dacă beau din râu, apa se va împuţina".

Mirat de atâta curaj, lupul se răsti din nou: „Cum îndrăzneşti să-mi vorbeşti în felul ăsta? Ai uitat ce lecţie i-am dat lui taică-tău când a vorbit aşa cu mine?"

„Am abia sase luni si n-am cum să stiu ce lecţie i-ai dat lui taică-meu", răspunse mielul, nevinovat.

„Ce neruşinare! strigă lupul. N-ai nici dram de respect. Dar dacă soarta a făcut să ne întâlnim, am să-ţi dau şi ţie o lecţie dintr-alea binecuvântate."

Spunând aceasta, lupul sări asupra sărmanului miel şi-l făcu bucăţi.

morala: Nevinovăţia nu te apără de cruzimea unui tiran.

Un vultur şi o vulpe, legând prietenie, au hotărât să trăiască alături. Astfel, vulturul şi-a făcut cuib în vârful unui copac, unde a scos pui, iar vulpea şi-a săpat o vizuină în tufişul de alături şi acolo a făcut pui. într-o zi, vulturul, neizbutind să găsească ceva de mâncare pentru puii săi, de cum zări puii de vulpe rămaşi sin­guri, se năpusti asupra tufişului şi, răpind odraslele din vizuină, se ospăta împreună cu puii săi. La întoarcere, vulpea înţelese ce s-a întâmplat şi-şi plânse amarnic puii, însă n-avea cum sase răzbune. Dar soarta s-a răzbunat în locul ei. Intr-o zi, vulturul, văzând nişte ţărani jertfind o capră pe ogor, se repezi din văzduh asu­pra altarului, înşfacă o bucată de carne, cu tot cu un cărbune încins, şi veni cu ea la cuib. Dar o rafală puternică de vânt îi aprinse cuibul şi puii de vultur, cuprinşi de văpaie, căzură pe pământ. Atunci vulpea îi mancă fără zăbavă chiar sub privirile vulturului.

morala: ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.

Într-o dimineaţă frumoasă, un măgar şi un cocoş se plimbau pe la marginea pădurii. Leul, care trăia într-un desiş din apropie­re, îi auzi vorbind când trecuseră pe lângă el. Ieşi din peştera lui, foarte mulţumit că mâncarea îi venise atât de aproape de casă, şi porni spre ei. Cocoşul îl văzu venind, îi ghici intenţiile şi începu să cânte cât putea de tare. Se spune că leul nu poate suferi cân-tatul cocoşului, de aceea o luă la fugă. Măgarul, care până atunci stătuse înlemnit de frică, deveni dintr-odată curajos. Era foarte uimit că un biet cocoş fusese în stare să sperie leul cel puternic şi, fără a se gândi prea mult, o porni în galop după leu şi începu să-1 hăituiască. Dar nu i-a fost dat măgarului prost să alerge mult, căci leul s-a oprit din fugă, s-a întors şi 1-a rupt în bucăţi.

morala: o prea mare încredere în forțele proprii ne poate pune în pericol