Odată o casă anume se împânzi de şoareci. într-o zi pisica dădu peste casa cu pricina şi începu să vâneze şoricimea de la mic la mare. în fiecare zi nimicea tot mai mulţi şi mai mulţi, aşa că şoarecii îşi puseră gând să nu mai iasă deloc din găurile lor. Pisica era necăjită – nu mai erau şoareci de prins şi adesea rămâ­nea flămândă. Se gândi cât se gândi şi, în sfârşit, puse la cale un vicleşug.

Urcă până în dreptul unei agăţători de lemn şi, stând acolo atârnată, făcea pe moarta. Curioşi, şoarecii ieşiră din vizuinile lor şi atunci pisica cea isteaţă sări peste ei şi ucise o mulţime. Mulţumită de izbânda ei, şireata hotărî să mai pună la cale o păcăleală.

 

A doua zi se tăvăli prin făină până se făcu albă, urcă pe nişte saci şi rămase nemişcată pe ei, prefăcându-se că este şi ea un sac din grămadă. Şoarecii ieşiră din nou din găurile lor, dar unul din ei, mai bătrân şi mai înţelept, recunoscu pisica şi-i opri pe ceilalţi. Apoi îi zise viclenei: „Dragă doamnă, chiar de te-ai preface în făină curată, tot nu ne-am apropia de tine!"

 

morala: tot păţitu-i priceput.