Femeile se duc la biserică cu cîrpa care au şters oule «în- chistrite» în joia Paştilor. În acea cîrpă pun slănină, cîrnaţ, tămîie, smirnă şi iască de pe răchiţi. Cu iasca aprinsă se vine de la biserică pînă acasă şi se pîrleşte cu ea părul de pe cap al bărbatului, în cruce. Şi zice:
– Să nu se lipească nici un rău de capul cuiva din familie!
Cu cîrpa, care se aprinde de la iască, se afumă pe sub cămeșă, zicându-se tot așa:
– Să nu se prindă raul!
Apa sfințită în ziua de Bobotează are efecte miraculoase. Cu ajutorul ei poți tămădui sterilitatea, deochiul, patima beției, deprimarea și alunga duhurile rele din casă.
Agheasma se bea de dimineață, pe nemâncate.
Pentru belșug în gospodărie
Dacă în timpul anului găsești o pietricică cu bortă, o aduci acasă, o strângi frumușel și de Bobotează o duci la sfințit. După ce-ai sfințit-o, o aduci acasă și o pui în doniță, tot timpul să steie acolo. La muls, să se mulgă de trei ori prin borticica pietrei și să se repete:
– Cum nimeni nu poate lua laptele de la piatră, tot așa de la vacă nimeni să nu-l ieie!
Credințe
În noaptea de Bobotează fetele îşi pot vedea ursitul. Se zice că dacă îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi îşi pun sub pernă o creangă de busuioc, îşi vor visa logodnicul. Se mai spune că fetele care alunecă pe gheaţă şi cad de Bobotează, se vor mărita degrabă. Același lucru se spune și pentru băieţi.
În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite, şi nu se dă nimic cu împrumut.
Vezi și alte tradiții de Bobotează…