Tag Archives: legende pentru scoala

Legenda Babei Dochia

Se spune că în timpurile vechi era în munte o femeie cu numele Dochia. Şi avea femeia ceea o noră, căreia îi puse gînd rău.

Într-o dimineață, pe timp de iarnă, soacra și-a trimis nora după frăguțe, căci așa-i veni pofta.

Nora a oftat greu și s-a pornit la drum. A mers cît a mers şi a început a plînge, fiindcă nu găsea frăguţe nicăieri din cauză că încă era zăpadă.

Mergînd ea tot așa, s-a întîlnit cu un moșneag cu barba albă pînă-n pămînt, care stătea lîngă un foc ce mai mocnea ușor. Văzînd-o înlăcrimată, a întrebat-o de ce plînge.

Fata i—a povestit totul de-a fir a păr și de îndată îi stătu mai ușor pe suflet.

Moşneagul o ascultă și cu multă înțelepciune îi spuse:

— Acultă cu atenție fata mea ce-ți spun și să faci întocmai cum iți zic. Ia în poală cîțiva cărbuni de la foc şi dă-i soacrei tale. Şi-i vedea ce s-antîmpla.

Fata ascultă sfatul bătrînului, luă cîțiva cărbuni în poală și făcu cale întoarsă.

Ajungînd acasă, Nora, cu mirare a văzut cum cărbunii s-au transformat în frăguțe. Bucuroasă i-a dat frăguțele soacrei, care cînd le-a văzut nu-i venea să-și creadă ochilor.

De bucurie că sînt frăguţe în pădure îmbracă repede douăsprezece cojoace, ia oile din ocol şi se duce în pădure, la păscut. Cînd a ajuns în pădure, a început să ningă nevoie mare, așternîndu-se pe jos un strat mare de zăpadă.

Omătul i-a udat un cojoc, ea l-a zvîrlit. A udat al doi­lea, tot l-a lepădat şi aşa pînă a lepădat toate cojoacele. Douăspre­zece cojoace a avut, pe toate le-a nins, le-a udat şi pe toate le-a dez­brăcat.                     

Pînă la urmă a îngheţat şi baba Dochia. Și s-a prefăcut într-o stîncă de piatră.

Mai spun bătrînii că și la ziua de azi se mai află în munţi, acolo.

 

 

 

 

Vezi și alte legende…

LEGENDA CUCULUI

Erau odată doi fraţi tare neastîmpăraţi. Şi într-o bună zi, mergînd ei prin pă­dure, s-au depărtat de casă. În adîncimile pădurii s-au întîlnit cu-n lup, de care s-au speriat foarte tare. Şi au luat-o care şi de care: unul într-o parte şi unul în alta şi s-au rătăcit. La un frate era numele Cucu, da la celălalt era numele Ion.

Tot atunci, prin locurile acelea, trecea Dumnezeu cu Sfîntul Petrea. Şi întreabă Sfîntul Petrea:

— Doamne, zice, de ce aşa-s năcăjiţi copiii aceştia?

Dumnezeu îi răspunse:

—   Iată, acești doi copii copii sunt fraţi, însă s-au rătăcit şi s-au prăpădit unul de altul. A ieşit lupul înaintea lor şi ei au fugit unul într-o parte și unul în alta:

Atunci Sfîntul Petrea zise:

—   Păcat. Da oare ei nu s-ar găsi?Te rogu Doamne ia şi-i uşurează căutarea, fă-l pe unul o pasăre şi poate așa s-or găsi mai degrabă.

Dumnezeu în timpul acela a făcut semnul crucii cu mîna şi l-a făcut pe Ion pasăre. Imediat cum s-a prefăcut în pasăre, Ion s-a ridicat sus, în înaltul cerului, şi zboară de atunci pe­ste păduri, peste cîmpuri, peste dealuri şi tot strigă: Cucu, Cucu şi Cucu. Da Cucu….ni­căieri.

Vezi și alte legende…

LEGENDA RÂNDUNICII

Posted on by

Era odată un om bogat şi-avea el trei fete, da băieţi ca să-i pas­că vitele n-avea. Într-o zi s-a sfătuit el cu fetele ca să pască vitele cu rîndul şi aşa a îmbrăcat-o pe cea mai mare în straie bărbăteşti şi a trimis-o pe imaş cu cireada de vaci, cai, oi şi de ce mai avea gospodarul. Merge ea cît Citește mai departe →

Legenda Sfântului Nicolae (Moș Nicolae)

Se spune că Sfântul Nicolae ar fi ajutat trei fete sărace să se mărite, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care locuiau cele trei surori era săracă, astfel încât tatăl lor plănuia să-și vândă copilele, gândind că astfel se va pricopsi. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce urma să se se întâmple și a hotărât să ajute sărmanele fete.

El lăsa câte un săculeţ plin cu aur la poarta casei lor, astfel încât fiecare fată să aibă o zestre şi să se poată mărita. Când a venit rândul ultimei fete, tatăl ei a vrut să vadă cine le aducea săculeţele cu aur şi a stat de pază într-o noapte. Atunci, Sfântul Nicolae a lăsat săculeţul pe hornul casei, într-o şosetă care era pusă la uscat şi astfel a apărut tradiţia cadourilor puse în pantofi. Cei trei săculeţi cu aur au devenit simbolul Sfântului Nicolae, sub forma a trei bile de aur.

Sfântul Nicolae a venit şi în ajutorul marinarilor şi călătorilor. O altă legendă spune că într-o zi el se întorcea acasă pe mare, venind de la Ierusalim. S-a pornit o furtună puternică, iar Nicolae s-a rugat la Dumnezeu şi atunci furtuna s-a oprit brusc. Marinarii aflaţi pe corabie au considerat aceasta o minune, iar de atunci Sfântul Nicolae este şi protectorul marinarilor şi călătorilor.

Vezi și alte legende…

Vezi și tradiții legate de Sfântul Nicolae…

LEGENDA SFÂNTULUI ARHANGHEL MIHAIL

Se spune din bătrâni că Mihail era un om simplu, căsătorit cu o preafrumoasă fată pe nume Stăncuţa. După nuntă, această fată a devenit o femeie foarte rea şi aprigă la mânie, o adevărată scorpie care sărea repede la ceartă şi îi facea zile fripte. În urma certurilor avute, chiar l-ar fi lăsat pe sărmanul om fără un ochi. Pentru chinurile îndurate de Mihail alături de femeia lui, Dumnezeu l-ar fi răsplătit, făcându-l sfânt.

Motivul pentru care se spune că moartea ar fi oarbă este chiar faptul că Mihail nu mai avea vederea întreagă.

 

 

O altă legendă spune că Sfântul Arhanghel Mihail ar avea o putere neasemuită asupra Soarelui şi Lunii iar atunci când necuratul cu diavolii săi le fură, el este singurul care le poate elibera. Puterea sa asupra lumii de sub pământ se întinde până la soţia lui Scaraoţchi, pe nume Mamarca. Aceasta ar încerca să aducă cel mai crâncen ger printre muritori, iar dacă nu ar fi Sfântul Arhanghel Mihail să îl mai domolească şi să îi dea drumul treptat pe pământ, tot ce este suflet ar sfârşi îngheţat pentru vecie.

Despre Sfantul Mihail se mai spune ca poarta cheile Raiului și este patronul țiganilor

În ziua de 8/21 noiembrie în care este sărbătorit acest sfânt se spune că este bine ca fiecare om să aprindă o lumânare, pentru că această lumânare ar fi lumina de veci pe lumea de dincolo, iar în sâmbăta de dinaintea acestei sărbători este bine să se facă pomană pentru cei adormiţi.

Vezi și tradiții de Sfântul Arhanghel Mihail și Gavriil…

LEGENDA SFÂNTULUI DUMITRU

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor – un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni. În anul 402 a intrat în această bisericuță prefectul Iliricului, Leontie. În timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcție, au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în așa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir.

Vezi și alte legende…

LEGENDA CHIȘINĂULUI

Colina_Mazarachi Chișinăul a fost, la început, o așezare de negustori evrei, armeni și moldoveni. Locuitorii vechilor moșii s-au strâns în dreptul căii poștei turcești care lega Hotinul de Constantinopol, formând o nouă vatră.

Ulterior, orașul s-a format în apropierea bisericii Mazarache, într-un loc denumit Piața Veche. „Într-un plan de cândva al Chișinăului, străzile de odinioară au apărut pe niște parcele înguste, toate orientate spre Bâc. Perimetrul acestei zone era cuprins între biserica Înălțării, Mazarache, biserica Haralambie și cea Armenească"

La Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la Fântâna unde este Seliștea Tătărească în dreptul Păduricii" – aceasta este prima menționare istorică a numelui actualei Capitale a Republicii Moldova. Apare pe 17 iulie 1436, într-un hrisov scris de Ilie și Ștefan, domnitorii de atunci ai Țării Moldovei.

Poporul povesteşte, din moşi-strămoşi, o întâmplare pitorească legată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care trecea adesea pe aici.

Ştefan Vodă avea un comandant de oşti, pe nume Hâncu. Odată îl chemă şi-l întrebă:

– Pe unde sunteţi voi cu războiul?

– Am ajuns, Măria Ta, la Chişla Nouă, a răspuns Hâncu. "Chişla" asta, pe limba turcească, înseamnă stână. Vasăzică, au ajuns la stâna cea nouă. Stâna veche se află în Lăpuşna.

– Mai avem, mai avem până la Nistru? va fi întrebat Ştefan cel Mare, ce-şi petrecuse noaptea la o curte boierească apropiată de mănăstirea Căpriana.

– Da, Măria Ta! Mai avem, mai avem până la Nistru!

Vezi și alte legende…

 

LEGENDA MOLDOVEI – DRAGOȘ VODĂ (ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI)

dragos-voda-si-bourul-legenda-intemeierii-moldoveiDragoş-Vodă era un voievod voinic din Maramureş. El era un bun vânător şi-i plăcea să străbată pădurile, ca să vâneze fiarele sălbatice.

Într-o zi se porni la vânătoare cu câțiva ostași. Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru şi tot gonindu-l, ajunse la cotitura unui rîu. Dragoș împreună cu vânătorii au întins arcurile şi o mulţime de săgeţi s-au înfipt în corpul lui. 

Când zimbrul, rănit cu săgeţi, se porni spre dânşii, Dragoş întoarse calul şi-l lovi cu ghioaga în frunte. Tot atunci, căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei. Zimbrul a încercat să fugă, dar fiind greu rănit, cu capul însângerat, s-a aruncat în râu, unde l-au răpus săgețile ostașilor de pe mal. Însă odată cu zimbrul sărise în apa și Molda, care fu luată de undele repezi. Îndurerat de pierdere, dar bucuros că l-a doborît pe bourul furios, dragoş s-a adresat celor prezenţi, zicînd: "Iată am alungat de pe acest pămînt duşmanii care au venit să ne prade şi am omorît zimbrul cel furios!" Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş s-a oprit în aceste ținuturi și fu cel dintâi care numi acest râu și meleag Moldova, luând ca stemă a noului său principat capul bourului.

Capul zimbrului a devenit un element din Stema de Stat a Republicii Moldova și se regăsește în centrul Drapelului Republicii Moldova, pe culoarea galben a tricolorului.

Vezi și alte legende…

LEGENDA CETĂȚII SOROCA

cetatea sorociiCetatea Soroca a fost înălțată împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova, fiind o fortăreață mică pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor.
 
Cetatea de piatră pe care o vedem azi a fost ridicată de un grup de zidari din Transilvania, conduşi de meşterul Iacob, care a şi lăsat o inscripţie în interiorul cetăţii: „a construit acest castel Iacob”. Înainte de cetatea de piatră a existat aici o cetate de lemn şi pămînt, despre care se crede că, deşi a fost menţionată abia în 1499, ar fi fost construită mai înainte.
 
O veche legenda spune, că în perioada dramatică a invaziei de tătari, una dintre cetăţile Moldovei a rezistat mult timp în faţă invadatorilor. S-au epuizat rezervele de apă şi hrană, dar apărătorii nu cedau. Şi atunci le-au venit în ajutor cocorii. Ei ţineau în plisc ciorchine de struguri pe care i-au aruncat celor asediaţi, izbăvindu-i astfel de foame şi sete. De atunci moldovenii au îndrăgit această pasăre, ea devenind simbol bunătăţii, fericirii şi belşugului. Cuibul de cocori în vîrful unui copac de lîngă casă e semnul de belșug în familie. 
 

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

Varianta I

Se spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase.

Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor.

Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Varianta II

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. 

Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon

Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.

Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. 

Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.

In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. 

De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. 

Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Vezi și alte legende…