LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

Varianta I

Se spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase.

Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor.

Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Varianta II

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. 

Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon

Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.

Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. 

Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.

In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. 

De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. 

Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Vezi și alte legende…