Chișinăul a fost, la început, o așezare de negustori evrei, armeni și moldoveni. Locuitorii vechilor moșii s-au strâns în dreptul căii poștei turcești care lega Hotinul de Constantinopol, formând o nouă vatră.
Ulterior, orașul s-a format în apropierea bisericii Mazarache, într-un loc denumit Piața Veche. „Într-un plan de cândva al Chișinăului, străzile de odinioară au apărut pe niște parcele înguste, toate orientate spre Bâc. Perimetrul acestei zone era cuprins între biserica Înălțării, Mazarache, biserica Haralambie și cea Armenească"
La Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la Fântâna unde este Seliștea Tătărească în dreptul Păduricii" – aceasta este prima menționare istorică a numelui actualei Capitale a Republicii Moldova. Apare pe 17 iulie 1436, într-un hrisov scris de Ilie și Ștefan, domnitorii de atunci ai Țării Moldovei.
Poporul povesteşte, din moşi-strămoşi, o întâmplare pitorească legată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care trecea adesea pe aici.
Ştefan Vodă avea un comandant de oşti, pe nume Hâncu. Odată îl chemă şi-l întrebă:
– Pe unde sunteţi voi cu războiul?
– Am ajuns, Măria Ta, la Chişla Nouă, a răspuns Hâncu. "Chişla" asta, pe limba turcească, înseamnă stână. Vasăzică, au ajuns la stâna cea nouă. Stâna veche se află în Lăpuşna.
– Mai avem, mai avem până la Nistru? va fi întrebat Ştefan cel Mare, ce-şi petrecuse noaptea la o curte boierească apropiată de mănăstirea Căpriana.
– Da, Măria Ta! Mai avem, mai avem până la Nistru!