Era odată un om tare sărac cu numele Lazăr. Atât de nevoiaș era că pe lângă casa plină cu copii, nu avea decât o pereche de ciubote după el.

Într-o zi, încălță ciubotele și se puse la soare să se încălzească nițel.

Cum stătea el așa în bătaia soarelui, cîteva gâze s-au adunat în jurul lui. Atunci el scoate o ciubotă și pliosc odată, de a ucis zece gâze.

Bucuros, omul începu a cânta: “Cine-n juru-mi se-nvârtește, tare rău o mai pățește, când odată am plesnit, zece suflete-au pierit!”

 

În timpul acela pe acolo trecea un zmeu, care auzi cântecul omului sărman și-și zise în sinea lui:

“Măi , da aista-i tare om, dacă a ucis el zece suflete odată. Cred că ne va prinde bine ca argat la curte”.

Zmeul se apropie de om și-i zise: “Măi omule, nu te-i apuca la noi argat?”

 

Omul se învoi și s-au pornit la curtea zmeilor. Ajungâng acolo, zmeii i-au dat două căldări mari și l-au trimis după apă. Se pornește el după apă gândindu-se: “Mi-am găsit beleaua cu zmeii ăștia, vor vedea că nu am nici o putere și mă vor mânca”.

Însă de îndată ce ajunge la fântână ia hârlețul și începe a săpa împrejurul ei, și sapă, și scormonește, până se face seara.

Văzând zmeii că nu vine cu apă, îl trimit pe unul din ei să vadă de ce întârzie.

Cum  a ajuns la fântână, zmeul îl întrebă mirat pe om:

• Ce faci măi Lazăre?
  

• Apoi ce nu vezi ce fac. Sap fântâna să ți-o aduc în ogradă, ca să ai apă încontinuu, să nu mai trebuiască să plătiți pentru argați.
  

• Măăăi, nu fă nebunia asta, lasă că duc eu căldările acasă, zise zmeul.
  

 

De îndată ce ajunse acasă, zmeul le povesti celorlalți despre isprava omului. S-au pus zmeii la sfat și au hotărât să-l trimită în pădure, după lemne de foc.

Ajunge omul în pădure și stă la cumpănă, ce să mai facă, ca să nu se deie de gol în fața zmeilor. Nu cătă mult și începe a jupui cu toporul coaja de copac de la un copac la altul, și-i tot lega de vârf.

Așteaptă zmeii să vină omul cu lemne, însă el nu se-arată.

Îl trimit din nou pe unul de-al lor să vadă de ce nu vine omul cu lemne.

Odată ajuns în pădure, vede zmeul copacii legați unul de altul. Năucit se uită la om și-l întrebă:

• Ce vrei sa faci măi Lazăre?
  

• Da iaca vreau să aduc toată pădurea la voi acasă, ca să nu vă mai chinuiți atâta!
  

• Lasă, lasă pădurea în pace că duc eu lemnele, silabisi zmeul.
  

 

Ajungând acasă zmeul iarăși le povesti pățania din pădure. Zmeii când au auzit una ca asta și-au pus mâinile în cap și și-au pus în gând să-l deie la pierzanie.

S-au sfătuit ca la noapte să verse un ceaun cu uncrop peste el.

Lazăr însă a tras cu urechea și auzind de planul zmeilor, a pus în patul unde dormea niște lemne pe care le-a acoperit, ca să nu se vadă.

Zmeii au înfierbântat un ceaun plin cu uncrop și au turnat peste patul omului și liniștiți au mers la culcare.

Dimineața, cum se zori, au venit zmeii sa vadă ce-a rămas din Lazăr și maare le fu mirarea când îl văzură viu și nevătămat.

• Cum ai dormit, Lazăre?
  

• Binișor dar de la o vreme mă cam pișcau puricii.
  

 

Zmeii s-au speriat, nu șagă: “Dacă se-apucă de noi, ne mântuie”, își ziseră ei.

Îl chemară zmeii și-i ziseră:

• Măi Lazăre, ce vrei să te duci de la noi? Îți dăm un sac cu bani, numai lasăne-n pace.
  

• Mă duc acasă să-ntreb soția dacă mă primește.
  

 

Merse omul acasă și-i spune soției și copiilor:

“Măi copii, ne va aduce un zmeu un sac cu bani, da voi când l-ați vedea, să săriți cu ciomegele și să strigați: ni-i a mânca carne de zmeu!”

Se întoarce el la curtea zmeilor și le zice:

“A spus nevasta să-mi aduceți acasă un sac cu galbeni și să mi-l aruncați în pod”.

Bucuroși că vor scăpa de el, zmeii îl trimit pe unul de-al lor să-I ducă sacul acasa. Însă de îndată ce păși pragul casei, copiii se aruncară asupra lui ciomăgindu-l și strigând: “Ni-I a mânca, vrem carne de zmeu!”

Zmeul de-abia scăpa cu suflare din mâinile copiilor și fugi cât îl țineau picioarele.

 

De atunci nimeni nu-i mai văzu pe zmei, iar omul nostru a trait fericit până la adânci bătrânețe alături de familia sa.

Și m-am suit pe-o roată și v-am spus povestea toată

 

Vezi și alte povești…