Era odată un om și avea o fată de măritat cu numele Ilenuța. Și mai avea și un cîine bătrîn.

Cîinile l-a alungat de la casă, că amu era bătrîn și nu putea face de serviciu ca în tinerețe, nu putea bate, nu putea alerga, nu putea lătra,așa că l-a alungat de lîngă casă.

 

Cîinele unde a mers? A mers în pădure şi se învîrtea prin pă­dure pe-acolo. Se întîlneşte cu lupul care-i zice:

—      Măi cîine, ce faci tu pe-aici prin pădure? Aici îi treaba noastră. A voastră-i pe lingă gospodărie.

—     E, zice cîinile, ce să facă cu mine, eu îs bătrîn şi nu pot face de serviciu şi m-a alungat de lîngă casă.

Da lupul zice:

—      Măi, ce mi-ai da mie, să te ţină bine stăpînii pînă îi trăi tu?

—      E, dacă faci aşa ceva, zice, te iau la Ilenuţa noastră la nuntă.

Da omul acela în acea zi prăşea sub pădure acolo şi avea un copil mic în

faşă. Şi zice (lupul):

—    Măi, eu mă duc şi apuc copilul acela de faşă şi fug cu dînsul, da tu după mine aleargă. Şi amu eu n-oi fugi tare. Da tu mi-i prinde de coadă. Eu copilul oi lăsa şi-oi fugi.

Şi merge cîinele şi se culcă aproape de copil. Lupul iese încet din pădure, tupiluş şi apucă copilul de faşă şi fuge. Cîinele: «Hau, hau». Omul cată. Strigă şi femeia:

—      A luat copilul lupul!

Cîinele după dînsul și a apucat de coadă lupul. Lupul în timpul ista a lăsat copilul. Copilul țipă de răsună pădurea. Cîinille s-a apropiat încetișor, a luat copilul de fașă și l-a dus la stăpîn.

 Bucuros, stăpînul îl dezmeardă și zice:

—      Lupul avea să te mănînce, de nu era cîinele.

Cîinelui îi dau de mîncare acolo ce mai aveau ei şi-l iau acasă şi aşa de bine îl ţineau. Îi dădeau de mîncare și-l îngrijeau ca multă atenție.

Amu, cînd veni ziua de nuntă a Ilenuţei, cîinele merge şi-l cheamă la nuntă şi pe lup. Zice:

—     Să vii, zice, sara, să nu te vadă oamenii. Eu înainte, da tu după mine, vom intra în casă, printre oameni, să nu te temi. Între oameni, ne-om băga sub masă, ş-acolo om mînca ş-om bea, n-avem nevoie.

A mers cîinele înainte. Lupul vine după dînsul, întră în casă, sub masă. Cîinele mai trage cu labele de pe masă mîncarea și-l ospăta pe lup. Oamenii pe la mieazul nopții s-au îmbătat. Mai trag ei de pe masă din bucate, de a mîncat lupul bine. Zice:

—       Măi, eu vreau să chiui.

Cîinile îi zice:

—       Nu chiui, că te-or^–bate oamenii.

—       E, zice, nu…

Şi cînd a urlat odată, s-au speriat oamenii de la masă. Au apu­cat ciomag, furcă, ce au apucat şi tot în lup bătaie. Şi a fugit lupul,  zicînd:

—     Tu la asta m-ai chemat? zice. Să vii mîine la luptă cu mine, zice. Tu la asta m-ai chemat?!

Cîinele, ce să facă? Să meargă la luptă cu dînsul. Pe cine să ieie ajutor? Ia ajutor pe mîţă, răţoiul şi cucoşul. Şi merge la război.

Da lupul şi-a luat ursul şi porcul cel sălbatic şi vulpea, şi iepu­rele. Şi-i aşteaptă acolo într-o poiană la luptă.

Aceia tot aşteaptă, și zic:

—     Mergeţi unul şi vedeţi vine cineva ori aşteaptăm degeaba, poa­te nu vin?

Zice lupul:

– Meargă iepurele, că el îi mai sprinten.

Iepurele tot merge, merge, merge şi tot pune urechea , aşa ascultă, se ridică pe două labe, mai ascultă. Cînd de-odată aude că răţoiul face: «mac-mac, tac-tac, vac-mac, tac-tac».

Iepurele vine înapoi și zice:

—      Eu fug. Ei vin cu sabia tăcăind.

Da lupul zice:

—      Şi eu fug.

Porcul cel sălbatic zice:

—      Voi daţi frunze aici pe mine şi un ochi lăsaţi-mi, că eu oi sări şi oi vedea ce puteri are.

Da Ursul zice:

—      Eu mă sui în copacul de lîngă porc.

În timpul ăsta vine mîța şi cu cîinele. Cată, vede că acolo a mişcat frunza porcul. Da motanul face o săritură şi îşi bagă ghiarele, gîndind că-i şoarece. Cînd i-a băgat porcului ghiarele, porcul: «Coviţ». Şi a fugit de mînca pămîntul. Motanul s-a speriat şi țuști sare-n copac. Acolo unde era ursul.

Văzînd una ca asta, zice ursul:

—     Na, că l-a calicit pe acela. Amu aleargă după mine. Şi de acolo din copac şi-a dat drumu jos, căzînd și rostogolindu-se ca o piatră, s-a ridicatîn două labe şi a fugit cît îl țineau călcîile.

În așa fel animalele de casă le-au dovedit pe cele sălbatice.

Iar cîinile, rața, motanul și cucoșul s-au întors triumfători la gospodăria omului și au trăit fără griji încă mulți, mulți ani.

Și m-am suit pe-o roată și v-am spus povestea toată.

 

Vezi și alte povești…