Tag Archives: legenda

LEGENDA SFÂNTULUI DUMITRU

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic. Dupa moartea tatalui sau a fost  numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor – un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni. În anul 402 a intrat în această bisericuță prefectul Iliricului, Leontie. În timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi.

Când s-a săpat temelia pentru această construcție, au fost găsite moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în așa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie și Izvorâtorul de Mir.

Vezi și alte legende…

LEGENDA CHIȘINĂULUI

Colina_Mazarachi Chișinăul a fost, la început, o așezare de negustori evrei, armeni și moldoveni. Locuitorii vechilor moșii s-au strâns în dreptul căii poștei turcești care lega Hotinul de Constantinopol, formând o nouă vatră.

Ulterior, orașul s-a format în apropierea bisericii Mazarache, într-un loc denumit Piața Veche. „Într-un plan de cândva al Chișinăului, străzile de odinioară au apărut pe niște parcele înguste, toate orientate spre Bâc. Perimetrul acestei zone era cuprins între biserica Înălțării, Mazarache, biserica Haralambie și cea Armenească"

La Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheșenăului lui Acbaș, la Fântâna unde este Seliștea Tătărească în dreptul Păduricii" – aceasta este prima menționare istorică a numelui actualei Capitale a Republicii Moldova. Apare pe 17 iulie 1436, într-un hrisov scris de Ilie și Ștefan, domnitorii de atunci ai Țării Moldovei.

Poporul povesteşte, din moşi-strămoşi, o întâmplare pitorească legată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care trecea adesea pe aici.

Ştefan Vodă avea un comandant de oşti, pe nume Hâncu. Odată îl chemă şi-l întrebă:

– Pe unde sunteţi voi cu războiul?

– Am ajuns, Măria Ta, la Chişla Nouă, a răspuns Hâncu. "Chişla" asta, pe limba turcească, înseamnă stână. Vasăzică, au ajuns la stâna cea nouă. Stâna veche se află în Lăpuşna.

– Mai avem, mai avem până la Nistru? va fi întrebat Ştefan cel Mare, ce-şi petrecuse noaptea la o curte boierească apropiată de mănăstirea Căpriana.

– Da, Măria Ta! Mai avem, mai avem până la Nistru!

Vezi și alte legende…

 

LEGENDA MOLDOVEI – DRAGOȘ VODĂ (ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI)

dragos-voda-si-bourul-legenda-intemeierii-moldoveiDragoş-Vodă era un voievod voinic din Maramureş. El era un bun vânător şi-i plăcea să străbată pădurile, ca să vâneze fiarele sălbatice.

Într-o zi se porni la vânătoare cu câțiva ostași. Pe drum dădu din întâmplare peste un bou sălbatic, numit de moldoveni zimbru şi tot gonindu-l, ajunse la cotitura unui rîu. Dragoș împreună cu vânătorii au întins arcurile şi o mulţime de săgeţi s-au înfipt în corpul lui. 

Când zimbrul, rănit cu săgeţi, se porni spre dânşii, Dragoş întoarse calul şi-l lovi cu ghioaga în frunte. Tot atunci, căţeaua lui de vânătoare, căreia-i zicea Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întărâtată asupra fiarei. Zimbrul a încercat să fugă, dar fiind greu rănit, cu capul însângerat, s-a aruncat în râu, unde l-au răpus săgețile ostașilor de pe mal. Însă odată cu zimbrul sărise în apa și Molda, care fu luată de undele repezi. Îndurerat de pierdere, dar bucuros că l-a doborît pe bourul furios, dragoş s-a adresat celor prezenţi, zicînd: "Iată am alungat de pe acest pămînt duşmanii care au venit să ne prade şi am omorît zimbrul cel furios!" Întru pomenirea acestei întâmplări, Dragoş s-a oprit în aceste ținuturi și fu cel dintâi care numi acest râu și meleag Moldova, luând ca stemă a noului său principat capul bourului.

Capul zimbrului a devenit un element din Stema de Stat a Republicii Moldova și se regăsește în centrul Drapelului Republicii Moldova, pe culoarea galben a tricolorului.

Vezi și alte legende…

LEGENDA CETĂȚII SOROCA

cetatea sorociiCetatea Soroca a fost înălțată împotriva cetelor tătare de pradă, care prin vadurile Nistrului, își croiau drum în Moldova, fiind o fortăreață mică pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor.
 
Cetatea de piatră pe care o vedem azi a fost ridicată de un grup de zidari din Transilvania, conduşi de meşterul Iacob, care a şi lăsat o inscripţie în interiorul cetăţii: „a construit acest castel Iacob”. Înainte de cetatea de piatră a existat aici o cetate de lemn şi pămînt, despre care se crede că, deşi a fost menţionată abia în 1499, ar fi fost construită mai înainte.
 
O veche legenda spune, că în perioada dramatică a invaziei de tătari, una dintre cetăţile Moldovei a rezistat mult timp în faţă invadatorilor. S-au epuizat rezervele de apă şi hrană, dar apărătorii nu cedau. Şi atunci le-au venit în ajutor cocorii. Ei ţineau în plisc ciorchine de struguri pe care i-au aruncat celor asediaţi, izbăvindu-i astfel de foame şi sete. De atunci moldovenii au îndrăgit această pasăre, ea devenind simbol bunătăţii, fericirii şi belşugului. Cuibul de cocori în vîrful unui copac de lîngă casă e semnul de belșug în familie. 
 

LEGENDA MĂRȚIȘORULUI

Varianta I

Se spune că în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase.

Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie.

În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă. În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belşug în casele oamenilor.

Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

Varianta II

A fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate. Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau. 

Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon

Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.

Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant. 

Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.

In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil. 

De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.

Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara. 

Semnificati literara a martisorului este: micul martie. Un martie mai mic pe care sa-l purtam la piepturile noastre pentru ca iarna sa fie uitata si noul an sa inceapa.

Vezi și alte legende…