VESTITUL DUMBRE-NEGRE Şl FRATELE LUI

A fost cîndva un împărat. Şi împăratul cela avea o fată fără seamăn de frumoasă. Cînd i s-au împlinit patrusprezece ani, tată-său a dat poruncă să fie închisă în beci. La doi ani de zile s-au strîns toţi oamenii la împărat şi-l întreabă: — împărate, ai avut o fiică, unde-i ea? împăratul le-a răspuns, că este.
  • Da' unde-i, de nu se vede?
  • Fata mea-i pedepsită.
  • Dar de ce ai pedepsit-o?
  • Fiindcă-i prea frumoasă şi mă tem să nu ne dea de ruşine. Atunci unul din oameni a zis:
— Vai de mine, dar nu se poate să pedepseşti omul aşa fără pricină, trebuie să-i daţi numaidecît slobozire, să iasă la lume, că tare am vrea s-o vedem şi noi.
Atunci împăratul a slobozit-o. Şi s-a înfăţăşat fata înaintea tătîne-său şi înaintea mulţimii. Cînd a văzut ea atîţia oameni, s-a ruşinat şi n-a putut scoate o vorbă.
Vrînd să-şi răscumpere vina, împăratul i-a dat voie să-şi aleagă pe cine i-a place de bărbat. Fata şi-a ales tovarăş de viaţă un argat. Văzînd una ca asta împaratul s-a înciudat și a poruncit să fie ţinută numai în cămară şi nimănui să nu i se dea voie să între la dînsa, decît numai unei babe, care îi ducea schimburi şi mîncare. Peste vre-o douâ-trei luni baba se duce la împărat şi-i spune:
Luminate împărate, fata măriei tale a căzut gre
Împăratul s-a rușinat și plin de mînie a zis:
» De mai aud că-ţi scapă gura asemenea cuvinte nesocotite, să ştii c-am să-ţi tai capul. Au mai trecut vre-o trei luni şi baba se duce iar la împărat.
— Luminate împărate, fata măriei tale a căzut gre. împăratul i-a răspuns babei ca şi întîia dată.
Atunci ea n-a mai spus nici un cuvînt. Şi a răbdat baba pîn-a născut fata. Dar fata a născut un băiat aşa de frumos, că de ce te uitai, de ce te-ai mai fi uitat. Baba s-a dus din nou la împărat şi i-a zis:
— Luminate împărate, fata măriei tale a născut un băiat.
Cînd a auzit împăratul una ca asta, îndată a luat într-o mînă sabia şi în alta buzduganul şi s-a dus la fiică-sa s-o omoare. întrînd în iatac şi văzînd un băiat aşa de frumos, i s-a făcut jale şi a lăsat fata să trăias­că. După asta a chemat tot sfatul, ca s-o judece. Fiecare se gîndea, ce pedeapsă să-i dea. Unul zicea, s-o taie în bucăţele, altul zicea s-o ducă într-o pădure şi s-o lase acolo pradă fiarelor, al treilea — să-i facă jude­cata pe loc, adică s-o omoare. în vremea asta la poarta palatului a venit un moşneag să ceară pomană. Auzind despre asta, împăratul a trimis slugile să-l înfăţăşeze înaintea sa. Şi dacă l-au adus, a vorbit împăratul:
— Toţi sînteţi învăţaţi, dar iată mă puneţi la cale să fac moarte copilu­lui meu. Deatîta am găsit cu cale să întreb şi de sfatul omului ăsta străin şi să fac, ce a zice el, că voi nu mă sfătuiţi de bine.
Şi împăratul a prins a-i spune moşneagului tot păsul din fir a păr.
— Luminate împărate, eu ţi-aş da un sfat, dacă m-ai asculta, — a spus cerşetorul.
— Moşule, spune ce ai de spus.
—- Luminate împărate, dă poruncă să desfunde un poloboc mare de vin şi să pună fata într-însul. în poloboc să-i puie: o pîine, o lumînare aprinsă, un cuţît şi un ulcior cu apă. După asta să se înfunde polobocul iar cum a fost, şi să i se dea drumul pe mare.
Atunci împăratul îl întreabă:
— Şi ce are să fie, dacă i-oi da drumul pe mare?
— De-a fi greşit fata cu cineva, polobocul s-a afunda, iar de nu, s-a ţine pe apă şi a pluti, pîn-a ieşi la mal.
împăratul i-a mulţumit pentru sfat şi i-a dat cuvînt, că aşa a face. Şi a poruncit împăratul de au desfundat un poloboc, au pus într-însul fata şi toate celea, l-au înfundat înapoi şi i-au dat drumul pe apă.
Și a plutit polobocul șaisprezece ani de zile. Într-o zi băiatul o întreabă ăe mama sa:
Mamă, da unde-i tata?
— Nu ştiu.
— Dar cum m-ai fâcut pe lume? Bunelul tău, văzînd câ-s prea frumoasă, m-a închis într-un beci. Cînd m-a scos de-acolo, mi-a dat voie să aleg pe cine mi-a place de bărbat. Eu l-am ales pe unul din argaţii noştri. El şi este tatăl-tău. Băiatul atunci o întreabă:
—  Dar de ce ne aflăm aici?
—  Drept pedeapsă, fătul meu.
  • Mamă, dar unde sîntem?
  • Sîntem pe apă.
—  Dar cîţi ani îs deatunci?
— Să tot fie şasesprezece.
Băiatul a cerut de la mă-sa cuţîtul să spargă polobocul la fund, ca să vadă, dacă malul îi aproape ori ba. Mă-sa zice:
  • Nu trebuie, că pe gaura ce-i face-o, a întră apă şi ne-om prăpădi.
  • Să n-ai teamă, că mi-oi tăia degetul cel mic şi voi face cep. Băiatul a luat cuţîtul, a spart fundul şi s-a uitat împrejur. Malul erâ
aproape. Dac-a văzut, că-i aşa, s-a apropiat cu capul într-un fund şi cu picioarele în alt fund şi a desfăcut polobocul. Apoi a sărit în apă, a luat-o pe mă-sa şi au ieşit la mal. După ce au ieşit la mal, băiatul a pus doajele de la poloboc în picioare şi a făcut o colibă.
Şi trăiau ei pe mal, băiatul prindea peşte şi-i ducea mă-sei.
La vre-o trei zile a venit la dînşii o bătrînică şi a zis:
  • Bună ziua, fată de împărat. Fata i-a mulţumit.
  • Da' mare băiat ai.
  • Mare, — i-a răspuns fata.
  • Da' cum îl cheamă?
  • N-are nume.
  • Dacă vreai, eu i-oi pune nume.
  • Fie, — a zis fata de-mpărat.
Şi bătrîna i-a pus nume Dumbre-Negre. După asta s-a dus şi i-a adus lui finu-său un cal şi o suliţă şi i-a vorbit aşa:
—   Fătul meu, a venit vremea să-ţi arăţi vitejia, că doar ştiu, că nu-i prinde peşte pîn-te-i trece de zile.
Şi i-a spus nănaşa-sa, că locul, unde se află Dumbre-Negre cu mamă-sa îi împărăţia celor douăzeci şi patru de zmei şi c-a fi vai ş-amar de-or simţi zmeii, că le-au călcat hotarul. Deatîta ar fi mai nimerit să plece, iar de nu, s-o lase pe mamâ-sa să meargă la dînsa acasă, iar el să se ducă  
să stîrpească neamul zmeesc. Și de-a birui, și-a lua mama, ș-or trăi din belșug.
Vâzînd Dumbre-Negre, câ n-are încotro, şi nefiind din acei slabi de înger, şi-a luat pe loc rămas bun, a dat pinteni calului şi pe aici i-a fost drumul. A mers el cît a mers şi a văzut nişte palate măreţe. Aestea erau
Cînd a ajuns el la curtea zmeilor, n-a văzut pe nimeni acolo. A aş­teptat el cît a aşteptat şi iată, câ-ndesarâ vin şi zmeii de la vînat. Acasă rămăsese numai unul, care le pregătea de mîncare, dar şi acesta era ascuns şi băiatul nu l-a văzut. Cînd zmeii s-au pus la masă, Dumbre-Negre a intrat în casă şi a zis:
— Bună seara, douăzeci şi patru de zmei. Mîncaţi ce-ţi mînca şi hai de ne-om lupta.
Zmeii l-au poftit la masă, dacă are de acasă.
După ce au mîncat de s-au săturat, zmeii au sărit la Dumbre-Negre.
Dumbre-Negre a strigat:
— Mie aşa nu-mi place. Staţi toţi în casă şi ieşiţi prin cahlă cîte unul.
Vreau pe rînd,
Că-s om de cuvînt,
Şi vreau să mă gîndesc
Şi cu toţi să mă întîlnesc.
Zmeii s-au învoit să iasă cîte unul. Care cum scotea capul, Dumbre-Negre i-l tăia cu sabia. Şi aşa i-a amăgit băiatul şi le-a tăiat la toţi capul. A rămas numai acel de pregătea mîncarea.
Dacă a văzut Dumbre-Negre, că cel din urmă zmâu nu s-arată, a strigat la dînsul să iasă. Dar zmăul a răspuns, că dacă l-a tăia, n-are să afle, unde-i binele de la curţile zmeilor. Atunci Dumbre-Negre a strigat din nou să iasă şi i-a zis, că nu i-a face nimic. Zmăul a ieşit şi Dumbre-Negre l-a pus să-i arate, ce bogăţii au zmeii în curţile lor. Şi l-a dus zmăul pe Dumbre-Negre în ogradă la o grămadă de piatră. Cînd a rîsîpit Dumbre-Negre grămada, a găsit mai mult de două sute de chei, care erau de la toate lăcăţile, cu care erau încuiate beciurile cu bogăţii. Cînd a descuiat zmăul beciurile, au găsit acolo multe şi mari grămezi de aur. Atunci Dumbre-Negre a luat cheile, a încuiat toate beciurile, iar pe zmău l-a încercuit cu trei cercuri.
După asta l-a pus într-o cămară, pe care a încuiat-o c-o lăcată cît puri-cele, şi cu o cheie cît piciorul de purice, ca să nu se priceapă nimeni, ce-i acolo. Pe urmă s-a dus Dumbre-Negre de-a luat-o pe mă-sa şi a dus-o la curţile zmeilor.
Ajuns aici i-a dat toate cheile şi i-a zis:
-— Na, măicuţă, păstrează-le şi te foloseşte, dar unde-i cea cît piciorul de purice şi lăcata cît puricele să nu îmbli, că-i treaba mea, ce-am încuiat
acolo.
Dumbre-Negre a plecat la vînat, iar mă-sa a rămas acasaă
Abia de-a plecat, câ mă-sa a şi luat cheia cea cTt piciorul de purice şi a dat să descuie cămara, unde erâ închis zmâul. Auzind, câ cineva îmbla la lăcată, zmâul a strigat:
—   De-i fi parte femeiască, mi-i fi soră pîn-la moarte, Iar de-i fi parte bărbătească, mi-i fi frate pîn-la moarte, şi dacă-i fi bun să-mi dăruieşti o cană de vin şi o bucată de pîine, eu ţi-oi dărui o viaţă şi cu a ta vei avea două.
Ea i-a dat o cană de vin şi o bucată de pîine. Şi dacă a mîntuit de mîn-cat pîinea şi de băut vinul a şi plesnit unul din cercurile, cu care erâ strîns zmăul. Mai rămăsese două. Şi a prins zmăul a se ruga să-i mai aducă o cană de vin şi o bucată de pîine, zicînd, că de i-a da cele cerute, i-a dărui încă o viaţă. Şi mama lui Dumbre-Negre s-a lăsat înduplecată. După ce zmăul a băut şi a mîncat, a plesnit şi cel de-al doilea cerc. După asta zmăul a rugat să-i mai aducă o bucată de pîine şi o cană de vin, dar el i-a dărui şi a treia viaţă. Şi mama lui Dumbre-Negre i-a adus. Cum a mîntuit de mîncat şi băut, îndată a plesnit şi cel de-al treilea cerc. Şi zmăul, cum s-a văzut slobod, a luat-o în braţe, a sărutat-o pe faţă şi i-a dat lungire de viaţă. Ea, dacă a văzut, că-i aşâ de bine mulţumită, a zis:
—   Zmăule, zmăule, ce să fac, ca să-l prăpădesc pe feciorul meu şi să trăiesc cu tine.
Zmăul i-a răspuns:
—   Tu fă-te bolnavă şi cînd a veni el şi te-a întreba, ce-i cu tine, tu să-i spui, că eşti bolnavă şi vreai lapte de lupoaică.
Cînd a venit feciorul şi a întrebat-o ce-i cu dînsa, ea i-a răspuns întoc­mai, cum o învăţase zmăul. Atunci Dumbre-Negre i-a spus:
—   Numai de ţi-ar fi de leac, mamă, că de adus ţi-oi aduce.
Şi zicînd acestea, s-a şi pornit la drum. A îmbiat el cît a îmbiat şi iată că în zori de zi întîlneşte o haită de lupi. între lupii ăştia erâ şi o lupoaică cu pui după dînsa.
Dumbre-Negre, cum a văzut-o, i-a zis:
—   Lupi şi lupoaice am găsit. Cînd m-ar lăsa lupoaica să mulg un pahar de lapte, aş mulge, şi m-aş duce şi lupoaicei nimic nu i-aş face.
Lupoaica, auzind una ca asta, îi răspunde:
—    Vin şi-i mulge, dacă zici, că nu mi-i pricinui nici un rău. Cînd băiatul mulgea, lupoaica i-a spus:
—   Vin' de ţi-i mulge, dar să ştii, că acesta nu-i leacul mâ-tei, dar îi moartia ta. Ş-apoi iată ce te-oi sfătui eu, voinice! la cu tine un pui de-al meu, că altfel nu ţi-or da crezare, ce fel de lapte ai adus.
Băiatul i-a mulţumit şi s-a pornit în drumul său. Ajungînd acasă, i-a dat mă-sei laptele şi i-a arătat puiul de lup. După asta băiatul s-a dus la vînat.
 
Cum a plecat bâiatul, mă-sa l-a chemat pe zmău și i-a zis
Ce sâ fac amu, daca îmi vine feciorul? Spune-i șă-ţi aducă lapte de ursoaica și atunci te vei îndrepta
Cînd a întrebat-o Dumbre-Negre de nu i-i mai bine, ea i-a răspuns precum o învăţase zmâul.
Ce era să facă băiatul? S-a pornit din nou la drum. A îmbiat el toată noaptea şi în zori de zi a întîlnit nişte urşi. Printre dînşii era şi o ursoaică bâtrînâ cu vre-o cîţiva pui din urmă.
Băiatul, cum a văzut ursoaica, i-a zis:
—   Urşi şi ursoaice am găsit. Cînd m-ar lăsa să mulg ursoaica un pahar de lapte, aş mulge şi m-aş duce, şi ursoaicei nimic nu i-aş face.
Ursoaica, auzind una ca asta, îi răspunde:
—   Vin' de ţi-i mulge, dar să ştii, că acesta nu-i leacul mă-tei, dar îi moartia ta. Ş-apoi iată ce te-oi sfătui eu, voinice! la cu tine un pui de-al meu, că altfel nu ţi-or da crezare, ce fel de lapte ai adus.
Băiatul i-a mulţumit şi s-a pornit în drumul său.
Ajungînd acasă, i-a dat mă-sei laptele şi i-a arătat puiul de urs. După asta Dumbre-Negre s-a dus la vînat. Cum a plecat băiatul, mă-sa l-a chemat iar pe zmău şi l-a întrebat, ce să facă ca să scape de fecior.
Zmâul i-a răspuns:
—   Cînd ţi-a veni feciorul, spune-i, că ţi-i a mînca de lapte de leoaică, că leii îs mai grozavi decît urşii şi poate l-or mîntui de zile.
Vine băiatul seara de la vînat ş-o întreabă:
—    Tot ţi-i rău, mamă?
—    Tot, fătul meu. Dar am visat la amiază, că cineva mi-a dat un pahar de lapte de leoaică şi parcă mi-a trecut puţîn durerea.
S-a pornit Dumbre-Negre la drum şi noaptea-ntreagă a îmbiat prin păduri pîn-a dat în zori de nişte lei şi o leoaică cu pui mititei după dînsa. Cum a văzut leoaica, băiatul a prins a zice:
—   Lei şi leoaice am găsit. Cînd m-ar lăsa leoaica să mulg un pahar de lapte, aş mulge şi m-aş duce, şi leoaicei nimic nu i-aş face.
Leoaica, auzind una ca asta, îi răspunde:
—   Vin de ţi-i mulge, dar să ştii, că acesta nu-i leacul mă-tei, dar moar­tea ta. Ş-apoi iată ce te-oi sfătui eu, voinice! £ cu tine un pui de-al meu, că altfel nu ţi-or da crezare, ce fel de lapte ai adus.
Bâiatul i-a mulţumit şi s-a pornit în drumul său.
Ajungînd acasă, i-a dat mă-sei laptele şi i-a arătat puiul de leoaică. După asta s-a dus iar la vînat. Cum a plecat băiatul, mă-sa l-a chemat îndată pe zmău şi l-a întrebat ce să facă, ca sâ-şi piardă feciorul.
Atunci zmâul îi zice:
—   Dacă a veni, să-l trimeţi sâ aducă poamă de la via zmeilor, că acolo
i-i capătul.
Vine băiatul seara de la vînat ş-o întreabă:
—    Tot ţi-i rău, mamă?
Tot, fătul meu. Dar de mi-i duce strugure de poamă din via zmeilor mi-a fi mai bine.
Băiatul a oftat adînc și s-a dus la nănașa sa.
Cum a ajuns nănaşâ-sa a poruncit să-i dea drumul.
Sluga i-a deschis poarta, i-a luat calul şi l-a dat în grajd. Dar puilor de fiară, care erau cu Dumbre-Negre, le-a dat mîncare şi le-a zis să stea afară. Apoi l-a chemat pe finul său în casă şi l-a pus la masă. După ce l-a cinstit şi l-a ospătat, l-a poftit să se culce să se odihnească, iar dimi­neaţa, cînd s-a scula, vor vede ce să facă şi cum să dreagă.
Dac-au ajuns a doua zi, nânaşă-sa-i zice:
—   A trebui să iei calul meu, dar pe al tău să-i laşi la mine. îţi mai dău şi o căţeluşă cu trupul de fier şi cu dinţii de oţel. Cît a merge căţeua înainte, calul a merge după dînsa. Cînd căţeua s-a toloji şi calul a apuca trei guri de iarbă, să ştii că acolo-i via zmeilor.
Şi i-a mai spus nănaşâ-sa, că în vie nu poate întră nimeni, nici chiar pasărea.
—   Deaceea îţi dău doi desagi mititei şi o floare. Cînd îi mirosi-o, te vei preface într-un hulub alb şi-i zbura în vie. Te-i aşeza pe un butuc, la care frunzele vor fi mai late, ca nimeni să nu te-vadă. Tu să nu mănînci, dar să stai, să asculţi, că via îi năzdrăvană. în vie la tot butucul îs cîte doi zmei şi ei cum te-or simţi, vor striga: «Dumbre-Negre ne mănîncă poama».
Aşa s-a şi întîmplat. Cum au simţit zmeii, că este cineva în vie, au prins a blăstăma. Auzind vorbe de ocară, via s-a mîhnit, dar nimic n-a vorbit.
Dumbre-Negre a mîncat pîn-s-a săturat, şi-a împlut desagii, o desagă cu poamă neagră şi alta cu poamă albă, şi a zburat înapoi. De cum a lăsat via în urmă, s-a prefăcut iar în om şi s-a întors la nănaşă-sa. Cînd a ajuns la dînsa, ea i-a dat de băut, de mîncat şi iar l-a culcat.
Peste noapte nănaşă-sa i-a schimbat poama. Băiatul a luat poama* i-a dus-o mă-sei şi, după ce i-a dat-o, a plecat la vînat. Cum a plecat Dumbre-Negre la vînat, mă-sa iar l-a chemat pe zmău şi l-a întrebat, ce să facă de data asta.
Şi zmăul îi răspunde:
—   Cînd a veni, sâ-i spui să-ţi aducă apă, de unde se bat munţii capete.
Cînd a venit feciorul, ea a luat şi i-a spus, precum o învăţase zmăul Băiatul a oftat şi s-a pornit iar la nănaşă-sa. Cum a ajuns la poartă
Calul a bătut cu copita do trei ori, şi sluga a ieşit de l-a dat drumul Bătrîna i-a poftit în casă, l-a put la masa, l-a cinstit, l-a hrănit şi l-a culcat, a doua zi dimineața, aflînd pentru ce a venit, nănaşă-sa i-a zis:
—   Bine, fătul meu, du-te de-i adă, dar calul sâ-l laşi la mine. Apoi nănaşă-sa i-a legat două şipuri de mîini şi i-a zis:
—        Dacă a bate vîntul în jos, să te ridici în sus şi, cum îi lua apă, să vii înapoi la mine.
S-a dus băiatul, a luat apă şi a venit la nănaşă-sa. Nănaşă-sa i-a schimbat apa, i-a pus apă din fîntînă şi l-a trimis s-o ducă mâ-sei de leac.
Şi iată i-a adus băiatul şi apă şi tot viu a rămas. Seara a venit zmăul, dar ea îl întreabă, ce să-i mai poruncească.
Zmăul a văzut, că băiatul a scăpat din toate viu, şi de-amu nu mai ştia, ce să născocească. Şi a zis zmăul:
—  Cum a veni băiatul acasă, să-i zici, că vreai sâ-i faci scâldâtoare şi cînd a fi în scăldătoare, eu voi veni singur şi l-oi tăia.
Mama lui Dumbre-Negre a făcut, cum a zis zmâul. îndată s-a sculat din pat şi s-a făcut sănătoasă. Cînd a venit băiatul, ea l-a întîlnit voioasa. Băiatul a văzut, că mă-sa s-a îndreptat şi s-a bucurat tare mult. Mă-sa a început a-i găti scăldătoare, aşâ cum a vorbit cu zmăul. Băiatul, văzînd, că mă-sa se porăie şi îmbla aşâ de repede, a întrebat:
—  Mamă, dar ce faci?
—  îţi gătesc scăldătoare în şepte oale şi o căldare, ca să te curăţ de toate răutăţile, de care te-ai atins.
După ce l-a pus în scăldătoare, mă-sa îl întreabă:
—    Dragul mamei, multă putere ai?
—    Dar de ce mă întrebi, mamă?
—  Te întreb deatîta, că mi-i de a mirare, cum de le faci tu pe toate. Tatăl tău, cînd erâ ca tine, îi legau degetele cu sîrmă şi el o rupea, la dă să vedem, dacă tu-i putea să rupi.
Mamă-sa i-a legat degetele cu sîrmă şi el a rupt-o, Apoi l-a mai legat odată, dar el o tot rupea. Dacă a văzut ea aşâ, l-a legat cu sîrma cea ca struna. Dumbre-Negre a crezut, că dacă sîrma îi subţire, mai repede a rupe-o. Dar cînd a tras, n-a putut-o rupe. Sîrma îi tăiase carnea şi cînd s-a văzut în sînge, a început a plînge.
Atunci mă-sa l-a chemat pe zmău.
Văzînd Dumbre-Negre, c-o să-l omoare, a zis:
—  înainte de moarte am o rugăminte. Tu, zmăule, leapădă sabia ta şi o ie pe a mea şi mă taie în bucăţi mici, ca de pus în ceaun. Bucăţile să le pui în desagi, iar desagii sâ-i pui pe cal să mă poarte mort, pe unde m-a purtat viu.
Zmăul aşâ a şi făcut. L-a tăiat, l-a pus în desagi, iar desagii i-a pus
pe cal.
Calul s-a dus drept la nânaşa-sa. Cînd a ajuns, a bâtut de trei ori cu copita-n poartă şi sluga l-a dat drumul în ogradă. Nănaşă-sa a luat desa­gii şi i-a dus în casa, iar pe cal l-a dat la grajd. Şi a început ea a se uita de ce-i carnea — de vita ori de om. Uitîndu-se, a găsit un obraz de-al lui Dumbre-Negre. Dacă a văzut obrazul, şi-a chemat îndată toate surorile. Una alegea bucăţile de carne, alta le dregea, dar nănaşă-sa le aşeza şi le ungea cu apa, pe care a adus-o Dumbre-Negre, de unde se băteau munţii în capete. Bucăţile aşa de bine se lipeau una de alta, de parcă nici nu fosese tăiate. Au lucrat ele trei zile şi trei nopţi pîn-l-au văzut pe Dumbre-Negre închegat la loc. Cînd au mîntuit de aşezat bucăţile, au văzut, că lipsea un obraz de-al lui Dumbre-Negre. Nănaşă-sa a chemat toate păsările cerului şi le-a întrebat, care din ele a găsit un obraz de om. Toate au răspuns într-un glas, că n-au găsit. Mai la urmă iată că vine un ciocîrlan şchiop. Bătrîna îl întreabă şi pe dînsul, dacă n-a găsit un obraz de om. Atunci ciocîrlanul îi zice:
—   De găsit am găsit, numai că-i tare departe de-aici. Bătrîna i-a poruncit să-l aducă.
Ciocîrlanul a răspuns:
—  Nu pot sâ-l aduc, că-s şchiop. Trimite pe altcineva să-l aducă.
Bătrîna l-a trimis pe un hultan. Dac-a adus hultanul obrazul cela pier­dut, bătrîna l-a pus la loc şi l-a făcut pe Dumbre-Negre iar om ca toţi oa­menii. După asta i-a dat un pahar de apă vie şi el a înviat. Dacă a înviat, nănaşă-sa îl întreabă:
—   Mai ai puterea, pe care ai avut-o? Dumbre-Negre îi răspunde:
—   Nu mai am puterea, pe care am avut-o, şi de m-ar bate un vînt, m-ar da jos.
Atunci nănaşă-sa i-a dat o desagă de poamă, pe care a adus-o el din via zmeilor.
Dumbre-Negre a mîncat-o toată. După ce a mîncat poama, s-a făcut aşâ de voinic, că putea să întoarcă pămîntul.
Nănaşă-sa i-a dat să miroase o floare albă şi Dumbre-Negre s-a pre­făcut într-un hulub alb, aşâ cum a fost, cînd s-a dus după poamă. Dacă s-a prefăcut Dumbre-Negre în hulub, nănaşă-sa i-a zis:
—   Amu zboară la mamă-ta, numai să nu te laşi să te prindă, că ea te-a cunoaşte, te-a tăia, te-a frige şi atunci nu mai fac om din tine.
Atunci Dumbre-Negre o întreabă:
  • Da' ce să fac?
  • Sâ te laşi sâ te prindă zmăul, că mamă-ta are un băiat, făcut cu dînsul. îl cheamă Vasilică Busuioc. Băiatul are să plîngă, să i te dea lui. Zmăul te-a da băiatului şi are sâ iasă din casă, dar tu te vei dar de-a-dura de trei ori şi te vei face om. Dacă te vei face om, îi lua sabia într-o mînă şi buzduganul în alta şi-i face, ce-i vrea cu zmăul.
Dumbre-Negre s-a dus în casa la măsa în chip de hulub, a făcut aşa cum i-a spus nănașa-sa. S-a prefăcut in om, a luat buzduganul într-o mănă și sabia în alta. Cînd l-au văzut zmăul cu mamă-sa, au înlemnit pe loc
Dumbre-Negre a zis:
-Cîine de zmău ce să-ți fac amu?
-Fă ce știi.
Atunci Dumbre-Negre l-a chemat la luptă. Şi s-au luptat ei zi de vară pfnâ-n seară, iar cînd erâ în amurg Dumbre-Negre a înfipt sabia în zmău şi l-a doborît. Apoi a luat opinci de fier şi cîrji de oţel, de i le-a dat mâ-sei şi a trimis-o să îmbie, pe unde a îmbiat el, câutîndu-i leacuri.
Dumbre-Negre a petrecut-o şi a spus:
—  Du-te şi să vii, cînd s-or roade opincile şi cîrjele.
După asta Dumbre-Negre şi-a luat fratele şi s-a pornit la nănaşă-sa. Dac-au ajuns acolo, nănaşă-sa a făcut din calul lui Dumbre-Negre doi cai, tar din cei trei pui de fiară, pe care i le-au dăruit dihăniile lui Dum­bre-Negre, cînd îi căta mă-sei leacuri, a făcut şase pui. Apoi le-a dat la fiecare cîte-un cal şi cîte trei pui de fiară şi i-a trimis în lume să se hră­nească.
Au mers două zile şi două nopţi şi iată c-au ajuns la o răscruce. Şi au hotărît fraţii să se despartă.
înainte de a ajunge fiecare la drumul său, Dumbre-Negre i-a zis lui Vasilicâ:
—  Na-ţi inelul şi băsmăluţa mea, iar tu dă-mi-o pe a ta. De-a fi băs-măluţa mea în sînge, să ştii, că-s mort, iar de-a fi a ta în sînge, voi şti, câ ai murit.
Au vorbit ce au mai vorbit, şi s-au despărţit. Şi mergînd Dumbre-Ne­gre cale lungă să-i ajungă a nimerit într-o împărăţie, în care nu erâ apă. Şi iată c-a dat el peste un bordei, în care trăia o babă. Dumbre-Negre a rugat-o să-i facă ceva de mîncare. Baba i-a răspuns, că n-are cu ce să-i facă, fiindcă n-are apă. Şi i-a zis bătrîna:
—  La noi este o fîntînă, dar nu putem lua apă, că într-însa se găseşte un balaur.
Atunci Dumbre-Negre i-a zis:
—  Du-te şi adă o căldare de apă. Dacă balaurul te-a întreba, cine te-a trimis, să-i spui, că Dumbre-Negre.
Baba a luat căldarea şi s-a dus la fîntînă. Balaurul cum a auzit, că bătrîna dă să scoată apă, a întrebat-o: — Ce cauţi, babo? —- M-a trimis Dumbre-Negre să-i aduc o căldare de apă.
—  Poţi să-ţi iei şi două căldări, da' de mine nu spune, că-s aici.
Baba a scos o căldare de apă şi a băut-o pe toată într-atît era, sărma­na, de-nsătată. După asta s-a apucat de-a cărat toată noaptea apă de la fîntînă, nespunînd la nimeni nimic.
A doua zi dimineaţă împăratul trebuia s-o ducă pe argata lui cea mai
Frumoasă balaurului, ca să-i dea apă pentru nunta feciorului său. A trimis un țigan să ducă fata.
. Ţiganul a dus argata şl a lăsat-o la fîntînă.
Dumbre-Negre, cînd a vâzut-o aşâ de frumoasă, s-a dus îndată la dînsa la fîntînă. După ce a întrebat-o cine-i, a rugat-o sâ-l cate In cap, ca el a adormi oleacă. Câtîndu-i în cap, fetei i s-a făcut jale şi a început a plînge. Cînd plîngea, a picat o lacrimă fierbinte pe faţa lui Dumbre-Ne­gre. El s-a trezit şi i-a zis:
—    De ce plîngi, cînd eu am venit să te scap de moarte? Balaurul a scos capetele şi a vorbit:
—    Dumbre-Negre, du-te de la fîntînă, să-mi mănînc jurămîntul. Atunci Dumbre-Negre i-a tăiat balaurului capetele. Apoi a ridicat o
piatră şi le-a pus sub dînsa. După asta şi-a luat rămas bun de la fată şi a plecat în drumul său.
Cînd a venit ţiganul la fîntînă să ia apă, a găsit fata vie. Ţiganul, cum a văzut-o, i-a spus:
—    Dacă nu-i merge după mine, te vei mîntui de zile. Fata de frică i-a răspuns:
—    Voi merge, numai nu mă da la moarte.
Ţiganul a luat o sapă şi a tăiat limbile balaurului şi le-a pus în buzunar ca dovadă, că a biruit balaurul şi a scăpat fata de la moarte. Cînd l-a vă­zut împăratul pe ţigan cu fata, i-a făgăduit, că i-a da-o de soţie.
Cînd a prins a cînta muzica la nuntă, Dumbre-Negre a trimăs puii de fiară să vadă, cum îi nunta ţiganului. Fata cum i-a văzut, i-a cunoscut, că-s ai lui Dumbre-Negre, care pe drept cuvînt o scăpase de moarte. Ea îndată i-a chemat în casă şi le-a legat năframă, ca la toţi nuntaşii. După asta fata a zis:
—  împărate, a cui sînt puii ăştia, acela m-a scăpat de moarte.
împăratul îndată a trimis puii după stăpînul lor, ca să vină pîn-la pala­tul împărătesc. Cînd a intrat Dumbre-Negre în curte, i-au venit înainte cu muzică şi l-au poftit în casă.
Ţiganul, cum sta pe douăsprezece căpătîie, aşâ de tare a prins să tremure, că toate pernele au sărit de sub dînsul. Văzînd, că ţiganul spu­ne minciuni, împăratul a poruncit să-l lege de cozile a doi cai neînvăţaţi, sâ-l pună pe doi saci de nuci şi să-i dea drumul. Şi dacă i-au dat drumul, unde cade nuca, cade şi bucăţica dintr-însul.
După asta a poruncit de i-a făcut lui Dumbre-Negre şi argatei o nuntă nemaipomenit de frumoasă.
După nuntă Dumbre-Negre a plecat la vînat. Şi iată, că a treia zi-nde-sară a rătăcit şi a rămas sâ mîie-n codru. A împuşcat o capră sălbatică şi a făcut focul, ca sâ coacă carnea. Cînd făcea focul, a venit la dînsul Muma Pădurii.
 
Dumbre-Negre i-a zis să se dea jos din copac. Aşâ şi a făcut. Dacă s-a dat jos din copac Muma Pă­durii, a început să frigă o broască. Dumbre-Negre i-a zis:
—  Nu-mi spurca carnea, cotoroanţo!
Atunci Muma Pădurii s-a mîniat, l-a luat şi l-a stîlcit pîn-l-a omorît.
Cum a murit Dumbre-Negre, la Vasilică Busuioc s-a împlut buzunarul cu sînge, şi el a înţeles, că fratele lui îi mort. Atunci Vasilică Busuioc a lepădat toate şi a plecat la împărăţia, unde erâ Dumbre-Negre. Calul lui erâ totuna cu al lui Dumbre-Negre, şi puii de fiară totuna. Ş-apoi atît de bine se asămăna cu fratele lui, încît soţia lui Dumbre-Negre a crezut, câ-i bărbatul ei.
Văzîndu-I întors, ea l-a întrebat:
—    Unde ai fost asară, de n-ai venit, că eu te-am aşteptat?
—    M-am rătăcit şi n-am putut să vin.
Ea a pus masa, au mîncat, dar femeia tot nu l-a cunoscut, că nu-i bărbatul ei. Seara, cînd să se culce, el îi zice:
—  Pune sabia între noi şi să-mi dăi pace, că eu îs ostenit.
El s-a culcat mîhnit şi a adormit. însă ea n-a răbdat, a întins mîna şi şi-a tăiat degetul în sabie. El s-a sculat, i-a legat mîna şi i-a spus să-i dea pace în astă seară. A doua zi dimineaţă s-a sculat şi a plecat în codru. A mers el cît a mers şi într-un tîrziu a dat de Dumbre-Negre, de calul lui şi de cei trei pui de fiare. Toţi erau morţi.
Şi a prins el a plînge şi a se jura, c-a să-l răzbune. Şi iată, că, obosit de atîta îmblătură, s-a pus să se odihnească şi să chibzuiască. A împuş­cat o ciută, a făcut un foc şi a început a frige carne. Cînd a înnoptat, iată că vine şi Muma Pădurii, se suie într-un copac şi iar începe a se jelui, că moare de frig şi de foame. Auzind una ca asta, Vasilică Busuioc îi zice:
—  Coboară, babă, din copac, de ce să mori de foame şi de frig, dacă focul şi carnea îs jos?
Muma Pădurii îi răspunde:
—  De coborît m-aş coborî, dar mă tem de cîinii şi de calul tău. ^ Apoi i-a zis să-i zmulgă din cap trei fire de păr şi să le pună pe cîini şi pe cal şi atunci, cică, s-a coborî. El a zmuls firele de păr, le-a pus pe foc, iar cu mîna goală s-a făcut a pune părul pe cîini şi pe cal, ca să se coboare
baba.
Ea s-a coborît, a luat o broască şi a pus-o să se coacă. Atunci Vasilică Busuioc i-a zis:
—  Nu-mi spurca carnea, cotoroanţo!
 
Muma Pădurii s-a repezit la dînsul, dar a simţit, că n-are puterea, pe care a avut-o. Atunci unde a prins a striga şi a se vâicăra, cît o ţinea
— Perişorii mei, nu mă lăsaţi!
Dar perişorii ei de-amu ardeau pe foc. Atunci Vasilicâ Busuioc a înhă-ţat-o şi mai strîns şi a pus-o în cracul unui copac. După asta a strigat la puii de fiară s-o sfîşie.
Cînd au prins puii de fiară a o rupe, ea a prins a striga sâ-i dea drumul, că i-a spune leacul lui Dumbre-Negre.
Atunci Vasilică Busuioc a strigat la fiare s-o lasă în pace, dar din cra­cul copacului n-a scos-a. Atunci Muma Pădurii i-a zis sâ se ducă la o fîntînă din vale, să aducă oleacă de apă, să-i dea lui Dumbre-Negre. Vasilică Busuioc s-a dus la fîntînă, la care l-a trimis Muma Pădurii, şi a băgat un băţ în apă. Băţul a ars, fiindcă apa eră otrăvită.
Muma Pădurii a crezut, că Vasilică Busuioc a gusta şi s-a otrăvi. Va­silică s-a mîniat şi mai tare şi a dat voie fiarelor să tragă dintr-însa cît vor avea cheful. Atunci Muma Pădurii l-a trimis la o altă fîntînă, dar şi acolo eră otrăvită apa. Dac-a văzut ea, că n-are încotro, l-a trimis la cea de a treia fîntînă. Şi cînd Vasilică Busuioc a băgat un băţ în fîntînă asta, l-a scos înflorit.
Atunci Vasilicâ a luat un şip de apă, a venit de i-a dat lui Dumbre-Negre să bee şi l-a înviat. După asta Vasilică Busuioc i-a înviat calul şi fiarele şi s-au pornit amîndoi acasă. Pe drum Vasilică Busuioc a început să-i spună lui Dumbre-Negre, că a dormit la dînsul acasă.
Auzind una ca asta, pe Dumbre-Negre l-a junghiet la inimă şi el a zis:
—   Dacă ai dormit la mine, apoi ia spune-mi, cine-i acela? — şi a arătat cu mîna înapoi.
Vasilică Busuioc a crezut, că are să vadă pe cineva, şi a întors capul. Cînd a întors Vasilică Busuioc capul, Dumbre-Negre i l-a tăiat cu sabia. Dacă i-a tăiat capul, Vasilică Busuioc a căzut din şe. Atunci calul a înge-nunchet şi a stat lîngă dînsul. Chiar şi puii de fiară s-au mîhnit.
Cînd a ajuns Dumbre-Negre acasă, femeia lui i-a ieşit înainte cu oca­ră, că i-a tăiat degetul, dar n-a mîngîiat-o. El s-a priceput şi i s-a făcut jale, că l-a ucis pe Vasilicâ Busuioc. Dumbre-Negre a dormit cum a dor­mit în seara ceea, dar a doua zi s-a sculat şi s-a pornit după frate-său. Sa dus Dumbre-Negre, l-a găsit, i-a pus capul pe loc şi l-a stropit cu apă vie. Capul s-a lipit aşâ, de parcă nici n-a fost tăiat. După ce l-a înviat, i-a cerut iertare şi s-au pornit spre casă. Cînd au ajuns acasă, femeia lui Dumbre-Negre îi întreabă:
—   Cine din voi îi Dumbre-Negre?
Ei au prins a rîde şi nimic n-au răspuns.
Și dacă s-au pornit fraţii a doua zi, nevasta lui Dumbre-Negre s-a dus la o babă şi a început a plînge, că nu-şi poate deosebi bărbatul de
fratele lui.
Baba îi răspunde:                                          
– Nu-ţi face inimă ră, fata mea, că te-oi învăţa eu cum sâ-l cunoşti. Să te duci la un cioban, sâ tai o oaie, să-i scoţi gitiţa şi s-o impli cu sînge. Apoi s-o legi la capete şi s-o pui la gît. Dacă-i lega-o la gît, să te acoperi cu tulpanul şi seara să ieşi înaintea lor. Cum vor veni să strigi, care-i Dumbre-Negre, şi dacă nu ţi-a răspunde, să tai gîtiţa de oaie şi să cazi jos. Dar cuţîtul să fie la tine în mînă. Bărbatul tău, dacă te-a vede c-ai căzut, are să se răpadă să vadă, ce-i cu tine, dar tu să-i tai degetul cel mic de la mîna stîngă şi cînd vor veni acasă, tu să te uiţi, cine a fi cu patru degete, acela este bărbatul tău. Ea aşâ a şi făcut.
După ce-o mai stat în ospeţe la frate-său, Vasilică Busuioc şi-a luat rămas bun şi a plecat în lume.'
Dumbre-Negre a rămas cu soţia sa, şi trăiesc şi azi, dacă îi mai tine pe undeva pămîntul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *